Cezariana- naștere ușoară, simplă, frumoasă?

Au trecut câteva luni de când am născut și tot am regrete, coșmaruri. Pe toată durata sarcinii mi-am dorit să nasc natural, așa cum e lăsat de la natură, m-am documentat, am citit și am tot citit. Bb avea o problemă la cordonul ombilical și doctorul care îmi urmărea sarcina a reușit să mă sperie și să mă facă să renunț la dorința de a naște natural. Cât de mult regret că nu am căutat și altă părere, că nu am avut mai multă încredere în mine.
    Trăim niște vremuri in care naturalul e anormal si anormalul e privit ca pe ceva natural.

    La ora 10 am pornit spre spital cu o mie de frici și bagajul pregătit. Știam că nu așa îmi doream să vină pe lume cel mai important și așteptat om din viața mea. După ce m-am schimbat și m-am despărțit de soț au inceput cele mai urâte senzații din viața mea. Am fost dusă într-o cameră unde urmam să fiu legată de un aparat care monitoriza pulsul lui bb, să fiu controlată iar și iar. Nimeni nu îmi spunea ce urmează, de ce trebuie să fiu controlată iar și iar și de ce totul se face atât de brutal, de mecanic. Tot procesul de control, așteptare a fost foarte neplăcut. Mă întrebam dacă și femeile care nasc natural trec prin așa ceva.
    După câteva ore de așteptare am fost dusă în sala de operații: o sală mare, puternic iluminată, foarte rece și cu un zgomot continuu de ventilație. După anestezie m-am întins, am fost legată de mâini și picioare și am așteptat să amorțesc. Mi s-au încălzit picioarele, apoi burta și am simțit tăietura; anestezistul mi-a spus că nu e nimic, "doar" mi-a prins mai greu anestezia. Nu sunt doctor, dar cred totuși că doctorii care m-au operat ar fi trebuit să se asigure că anestezia își făcuse efectul înainte de a mă tăia.
    Apoi timp de 20 de minute am simțit cum îmi este despicată burta, cum se umblă în mine, simțeam tot, mai puțin durerea. Oricât au încercat cei din sală să îmi distragă atenția, nu reușeau. Apoi anestezistul mi-a pus palmele pe burtă și a început să apese, știam că facea asta pentru a-l scoate pe bb. Ce mod brutal și nenatural am ales de a te aduce pe lume, pui mic. Periodic îți cer iertare că nu am avut mai multă încredere în tine, în mine, în natură.
    După ce l-au scos pe bebe am simțit o fericire enormă, un val imens de iubire și de recunoștință ca bb era sănătos și în sfârșit îl văd. După ce l-au înfășat mi l-au pus lângă față cât să-l pup și atât, l-au luat. Iar eu am rămas parcă și mai prezentă la senzațiile din sala de operație.
   E groaznic să simți cum cineva umblă în tine, cum îți este scos, tras copilul din burtă. Totul e mecanic, lipsit de emoție, lipsit de fericirea aducerii pe lume a unui copil. Nașterea este un moment unic în viața mamei și al copilului, iar cezariana distruge frumusețea acestui fenomen atât de frumos. Nu voi scrie toate avantajele pe care nașterea naturală le are pentru că e plin internetul de astfel de articole.
    După cezariană încep alte momente grele. De departe cel mai greu e să nu îți vezi puiul cu orele; îl aștepți 9 luni și îl aștepți cu orele după operație. Când într-un final îți este adus copilul, ce să vezi? Ți-l pun maxim 2-3 minute la sân și ți-l iau pentru că abia a mâncat lapte praf. Aștepți să fii mutată în salon și încep durerile de cap de după anestezie, frustrarea că din grija pentru operație nu îți poți îngriji copilul cum vrei, nu te poți ridica ușor, nu te poți intoarce ușor de pe o parte pe alta, să îți ții copilul în brațe devine o adevărată provocare nu doar din cauza operației ci și din cauza sfătuitorilor: ești operată, lasă-l jos..
    Sunt multe de spus despre cezariană.. Foarte multe. Și pentru mine e foarte dureros să știu că nu am născut cum vroiam, că puiul meu de om nu a avut parte de o naștere blândă, că șansele să nasc natural vreodată sunt foarte mici.
    Nu, nu mă ajută cu nimic când aud: "important e că bb este sănătos și tu te-ai recuperat." Nu m-am recuperat sufletește deloc, am o cicatrice de aproximativ 15 cm care-mi amintește iar și iar de senzațiile din sala de operații.
    Viitoare mămici, aveți încredere în corpul vostru, e minunat! Are tot ce îi trebuie ca să crească  un copil în pântec 9 luni, să-l nască și apoi să-l hrănească cu cel mai bun aliment, laptele matern.
 

Când vine mătușa de 70 de ani in vizită

Trebuie să te înarmezi cu multă răbdare și multă diplomație. De când sunt mămică nu mă mai miră deloc groapa dintre generații și dificultatea construirii unui pod între ele. Un pod vai de capul lui îl construiești ușor, dar nu unul trainic.
D. are 4 luni și aproape 3 săptămâni și 2 părinți care refuză să-l infofolească, să-l crească după ideile bunicilor și după multe din ideile societății actuale. O vai, ce tragedie pe capul lui!
Azi mi-am consumat răbdarea alocată pentru 3 săptămâni, fie vorba între noi. Lista de întrebări primite și răspunsurile mele:
1. Î: Vai, dar nu-i pui căciulă pe cap?
   R: Nu îi pun căciulă pe cap pentru că e cald in cameră, sunt 22.7 grade.
2. Î: Nu îi mai dai o bluză și o pereche de șosete?
   R: Nu, pentru că îi e bine în body cu mânecă scurtă si salopețică. Plus că dacă mie îmi e bine doar cu tricou, sigur îi e bine cu 2 straturi de material.
3. Î: Dar ceai îi dai? Un pic de ceai cald că a venit frigul.
    R: Până la 6 luni, laptele îi este suficient. Laptele matern e 87% apă, deci nu îi trebuie altceva și e la temperatura perfectă pentru el. În plus ceaiul nu e recomandat bebelușilor pentru că afectează capacitatea organismului de a asimila fierul.
4. Î: L-ai împărtășit până acum? (ea e ortodoxă)
   R: D. este botezat catolic, la ei e altfel, au prima împărtășanie la 7 ani, dacă nu mă înșel.
    Mătușa: Mare păcat că nu l-ai botezat așa cum trebuie, ortodox.
    Eu: Nu cred.
5. Î: Dă-i și lui un pic de plăcintă cu mere! Așa, un pic de poftă!
    R: Nu îi dau! O să îi dau solide după 6 luni. Iar plăcinta conține sare și zahăr și ambele sunt recomandate abia după vârsta de 1 an.
6. Î: Nu o să îi dai sare si zahăr deloc până la 1 an? (șoc si groază pe fața ei)
    R: Nu. Rinichii unui bebeluș nu sunt pregatiți pentru a procesa sarea iar zahărul oricum nu e sănătos deloc și nu vreau să îi predispun gustul spre dulce. Plus că sunt multe variante sănătoase pentru a înlocui zahărul.
7. Î: Dar de unde ai ideile astea? (mai mult șoc și mai multă groază)
    R: Acestea sunt recomandările pediatrilor, medicina de acum nu mai e aceiași ca pe vremea dumneavoastră. S-au făcut multe descoperiri, cercetări.
    Mătușa: în ziua de azi tineretul a luat-o un pic razna, nu mai ascultă deloc. Pe vremea mea era mai bine.
    Eu: păi de ce nu vă tratați conform medicinei de acum 50 de ani?
    Mătușa: eee, asta e altceva! Nu e aceiași treabă.
    Eu: nu are rost să mai discutăm. D. e foarte sănătos, voios, a crescut și crește frumos, semn că știu să am grijă de el.

Da, multă răbdare am avut.

Mai sunt și asistente cu suflet

Toată noaptea am visat ziua în care am născut, fiecare detaliu, fiecare senzație, fiecare sentiment de regret că nu am născut așa cum îmi dorisem toată sarcina, natural. M-am gândit toată noaptea la cele 2 asistente care mi-au lăsat o impresie plăcută și speranța că poate lucrurile se vor schimba cu timpul în sistemul nostru medical. 

Doamna M. de la ATI m-a încurajat din momentul în care mi-a pus branula, s-a purtat ca o mamă. Cred că e singura de pe toată secția care înțelege că mamele au nevoie de încurajări, de vorbe bune, de empatie. Era singura care mă privea ca pe o tânără femeie care urmează să devină mamă, ca pe o persoană umană înainte de a mă privi ca pe o pacientă. M-a pupat pe frunte când am ieșit din operație și pentru câteva secunde m-a făcut să uit de ora pe care nu o voi uita niciodată.

Cealaltă asistentă era singura de pe secția de lehuze care oricât de obosită era se purta exemplar cu pacientele. Era minunată, era o persoană care își făcea meseria cu plăcere chiar dacă lipsa de personal o copleșea. Era o mână de om cu un suflet enorm. Nu ne trata ca pe niște numere, ne trata ca pe niște mame care aveau nevoie de ea, ne trata cu blândețe și răbdare. Mare lucru să ai răbdare cu o femeie care a născut de câteva zile prin cezariană și are abdomenul tăiat. 

Jos pălăria pentru ele!

Într-un sistem sufocat de asistente care au ales această meserie doar gândindu-se la câtă șpagă vor face, asistentele cu suflet sunt o gură de aer proaspăt.